Cele mai bune gustări de pe străzile Europei
Călătorii împătimiți sunt tentați să renunțe la masa de prânz dintr-un restaurant, alegând mâncarea stradală. Poate te caracterizează și pe tine. Străzile Europei nu duc lipsă de acest tip de alimentație (extrem de savuroasă dacă alegi ceva local-tradițional), care prezintă avantajul de a nu pierde timpul cu servirea și de a oferi călătorului șansa să mănânce în aer liber, fără să piardă ceva din atmosfera exterioară a destinației.
Să vedem cele mai bune gustări de pe străzile Europei:
Belgia: cartofi prăjiți cu sos la alegere (allioli – mediteraneean, chutney – indian sau clasicul ketchup/maioneză). Merge și o vafă cu ciocolată ca desert.
Croația (și în general în zona balcanică): un fel de mititei (porc+vită) serviți cu pită rumenită și sos
Cehia (+Slovacia, bineînțeles): smažený sýr sau chiflă cu o felie de brânză prăjită cu sos tartar/maioneză
Danemarca: un hot dog cu spirit nordic, servit cu diferite feluri de sosuri/salata de ceapă călită
Germania: eternul crenvurșt nemțesc cu cartofi prăjiți și sos. Nu se vede, dar este și berea pe undeva. 😀
Grecia: gustosul gyros. Nu credem că mai are nevoie de prezentare…
Ungaria: vecinii noștri au celebrele langoși (nu se compară cu cele din Transilvania) servite cu brânză rasă, smântână sau carne
Slovenia: poți opta pentru popularul burek – plăcintă cu brânză, varză, cârnați
Spania: bocadillos preparat dintr-o baghetă rustică umplută cu carne, brânză, ton, cartofi sau ou
Marea Britanie: plăcintă tradițională Cornish, cu carne de vită, cartofi, ceapă